Femeia care avea în grijă câinele considerat responsabil de uciderea copilului: „Teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu. A fost un accident; eu am conștiința curată”

Femeia care avea în grijă câinele considerat responsabil de uciderea copilului: Teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu. A fost un accident; eu am conștiința curată
Publicat: 03/09/2013, 20:45
Actualizat: 02/02/2019, 07:21

O femeie care a fost membră a Fundației Caleidoscop și a semnat formularul prin care câinele care a ucis un copil a fost adoptat în 2008 de acest ONG, angajându-se să nu îl abandoneze, spune că ceea ce s-a întâmplat a fost un accident, iar ea are conștiința curată, relatează stirileprotv.ro.

Câinele, care a fost găsit luni, după moartea copilului, murdar de sânge pe bot, fusese sterilizat de primărie și adoptat de Fundația Caleidoscop în 2008, a spus, marți, coordonatorul de proiect al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), Răzvan Băncescu.

Pe formularele de adopție și revendicare scrie negru pe alb că Fundația Caleidoscop se angajează să nu abandoneze câinele, iar în cazul în care nu îl mai dorește să îl predea Administrației pentru Supravegherea Animalelor, potrivit stirileprotv.ro.

Semnătura de pe formular îi aparține Laviniei Mirela Nica, care era pe atunci voluntar al ONG-ului Caleidoscop. Tot ea și-a asumat răspunderea în numele organizației pentru alți opt maidanezi.

„Teoretic trebuia să am grijă de el, practic nu. Pentru că nu erau scoși pe nume propriu, ci pe numele asociației. Dacă trebuie să învinovățim pe cineva, trebuie criticată asociația pentru că nu și-a asumat responsabilitatea. Era o situație de compromis, primăria știa, dar trebuia să eliberăm locurile. Am înțeles că s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am conștiință curată și mă ocup în continuare să salvez animale”, a declarat femeia.

Potrivit formularului de revendicare, societatea Caleidoscop a adoptat animalul pe 24 decembrie 2008, adică exact în Ajunul Crăciunului, la adresa din formular – strada Brașov numărul 30, în Sectorul 6.

Reprezentanții de astăzi ai ONG-ului sunt de negăsit așa că nimeni nu poate explica ce caută câinele lor din Sectorul 6 în Parcul Tei, la 10 kilometri distanță. Mai mult, vecinii spun că nu au auzit niciodată de organizația Caleidoscop și nici de președintele ei, Carmen Secăreanu.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.

Copilul de patru ani a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).

Anchetatorii au prelevat probe de la șase câini ridicați luni de pe terenul din apropierea Parcului Tei din Capitală și le vor compara cu ADN-ul copilului ucis, pentru a se stabili care dintre animale l-au mușcat, potrivit unor surse din Poliție.

Câinii pe blana cărora se va găsi ADN care aparține copilului de patru ani vor fi supuși unei expertize, au precizat sursele citate.

De asemenea, de la cei șase câini vor fi luate impresiuni dentare, pe baza cărora se vor realiza mulaje, acestea urmând să fie comparate cu rănile găsite de medicii legiști pe corpul copilului de patru ani.

Sursele citate au spus că rezultatul ADN este așteptat în cursul zilei de marți.

Cazul este instrumentat de Serviciul Criminalistic și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Primăria Sectorului 2 a precizat, într-un comunicat de presă, că incidentul a avut loc pe un teren proprietate privată, de pe strada Tuzla nr. 50, aparținând SC Laguna Tei SRL.

Bunica băiatului de patru ani ucis de câini în apropierea Parcului Tei din Capitală le-a spus anchetatorilor că a sunat la 112 după 20 de minute de la dispariția nepoților săi, timp în care i-a așteptat să se întoarcă de la joacă, au declarat, luni, surse din Poliție.

Femeia a fost audiată de polițiști, ea susținând că luni a fost pentru prima dată în Parcul Tei împreună cu cei doi nepoți, în vârstă de șase și, respectiv, patru ani, în condițiile în care părinții celor doi copii locuiesc în alt cartier.

Aceasta le-a spus anchetatorilor că a ieșit cu cei doi nepoți în parcul de lângă locuința ei și s-a așezat pe o bancă, lăsându-i pe cei mici să se joace în apropiere. În jurul orei 12.00, femeia a constatat că nepoții au dispărut și a avut, inițial, intenția să-i caute. Ulterior, aceasta a renunțat, gândindu-se că, dacă aceștia se întorc între timp și nu o mai găsesc, vor intra în panică.

După aproximativ 20 de minute, băiatul de șase ani s-a întors singur și a anunțat-o pe bunica lui că fratele său mai mic a fost prins de niște câini.

Femeia a sunat la numărul de urgență 112 și a plecat în grabă, împreună cu nepotul ei, la locul indicat de acesta.

Mai multe echipaje de poliție venite la fața locului l-au căutat pe băiețel, inițial existând bănuiala că acesta a căzut în lacul din zona Parcului Tei.

Cadavrul a fost descoperit pe terenul unei societăți comerciale, de unul dintre polițiști, care a căutat împreună cu fratele băiatului de patru ani, acesta arătându-i zona în care au atacat câinii.

Potrivit polițiștilor, nici bunica celor doi copii și nici proprietarii terenului pe care s-a produs tragedia nu au fost puși sub acuzare până în prezent.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...